DE VORBĂ CU FRAU SCHEFFÄL...

Rugăciunea

Bine v-am regăsit dragi prieteni mai vechi, mai noi și viitori. Astăzi vom continua cu o altă pildă și vă invit să-mi fiți alături. Așezați-vă comod și haideți să pornim împreună pe tărâmul cunoașterii:

A fost odată ca niciodată, o bătrânică care locuia sus, sus de tot, în vârful unui munte.  Nimeni nu prea ajungea până la ea și nici ea, împovărată de ani, nu mai putea să coboare muntele până la primul sat.
De aceea, ea trăia singură și se hrănea cu tot ce putea să crească și să cultive în jurul casei. Toată ziua robotea și se ocupa de gospodărie. Când seara se lăsa și tihna cuprindea pădurea, când cerul se împodobea cu milioane de steluțe sclipitoare, bătrânica se așeza pe prispa căsuței gândindu-se la câte în lună și în stele.
Era fericită în felul ei, dar o necăjea o întrebare pe care o ducea în sufletul ei de mulți ani. Pentru că ochii nu o mai ajutau ca să poată citi și nu-și mai amintea multe rugăciuni, se întreba dacă pe ea o putea auzi Dumnezeu. Asta era cea mai mare grijă a ei. Și în fiecare seara întreba:
- Doamne, oare îmi auzi rugile pe care le spun și eu, așa, cum mă pricep?
În rest, era mulțumită de tot ce avea și nu găsea motive a se plânge de ceva.
Așa treceau anii, până într-o seară, când stând pe prispa și punându-și pentru a mia oară întrebarea dacă o poate auzi Dumnezeu, iată că se zări, pe cărarea ce venea spre căsuța ei, un călugăr bătrân cu o barbă albă și mare până la mijloc. Mergea încet, sprijinindu-se într-un toiag imens.
Bătrânica îi ieși în cale cu bucurie, îi dădu binețe și îl invită să-i fie oaspete ca să se poată odihni și întrema după așa drum greu și lung.  Călugărul acceptă cu mulțumire invitația bătrânei și cu pași înceți porniră amândoi spre căsuță.
Aici, bătrânica, ca o gazdă bună ce era, l-a omenit cu mare bucurie. A pus pe masă o ulcică cu lapte, o bucată de mămăliga, o tocăniță de ciupercuțe pe care le culesese ea din pădure, o ceapă zdrobită și toate acestea așezate pe un ștergar curat, lucrat de mâna ei în tinerețe.
Apoi, ieșiră amândoi pe prispa casei privind mulțimea de stele și bucurându-se că pot sta de vorbă.
După câteva întrebări de politețe, bătrânica îl rugă pe călugăr să-i lămurească marea ei îngrijorare așa că-l întrebă:
- Părinte, dacă eu nu mai știu rugăciunile așa cum se spun în biserică, mă poate auzi Dumnezeu?
Călugărul o privi cu atenție și o întrebă:
- Dar te rogi?
- Mă rog, sigur că mă rog – îi răspunse bătrâna.
- Și cum te rogi? - întrebă călugărul.
- Pai, cum să mă rog – răspunse cu jena bătrânica - uite așa:

• când mătur prin casa îmi spun în mintea mea - Doamne, curăță sufletul meu, cum curăț și eu gunoiul din casa;
• când spăl rufe îmi spun în mintea mea – Doamne, spală negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, așa cum este o rufă curată;
• când gătesc îmi spun în mintea mea – Doamne ajută-mă să păstrez în suflet bunătatea, așa cum bune sunt bucatele gătite cu iubire;
• când ies afară și privesc la tot ce este în jurul meu, îmi spun în mintea mea – Doamne apără-ne și păzește-ne pe toți și învață-ne să avem grijă și să iubim tot ce văd și nu văd acum;
• și de câte ori fac ceva, în mintea mea vorbesc cu Dumnezeu.

- Părinte, întrebă bătrânica, o fi bine cum mă rog? O ajunge ruga mea până la Dumnezeu?
Părintele a privit-o cu drag pe bătrânica din fața lui, apoi i-a spus;
- Numai așa să te rogi toată viața de acum înainte!
Bătrânica își plecă capul mulțumită de răspunsul la marea ei nelămurire, în timp ce călugărul i-a pus o mână pe creștet pentru o binecuvântare.
Când bătrânica ridică capul să-i mulțumească, văzu că este singură pe prispa casei. Abia atunci înțelese cine a fost bătrânul și înțeleptul călugăr și ce greutate avea răspunsul la întrebarea sa, așa că privi spre cer și spuse doar – Mulțumesc, Doamne!

Rugăciunile și gândurile au valoare chiar dacă nu sunt spuse într-o biserică, pentru că bisericile sunt închise. Oriunde te-ai afla, dacă te rogi din inimă, cuvintele tale ajung la Dumnezeu.

---

MAI MULTE POVESTI GASITI AICI!