Bine v-am regăsit prieteni! Așa cum știți, am început frumoasa lună Decembriecu povestea coroanei de Advent și abia aștept să vină și a patra Duminică, atunci când vă voi spune povestea celor patru lumânări albe, care se aprind numai în Duminica de dinaintea Crăciunului. Este o poveste foarte frumoasă.
Până atunci însă, pentru că luna Decembrie este o lună plină de bucurie, de iubire și de prietenie șipentru că mai este și luna poveștilor, a legendelor, a tihnei și a veseliei, vă voi spune atât legende, cât și despre istoria Bradul de Crăciun. Vă invit să vă așezați cât mai comod posibil și să lăsați copiii din voi să se bucure de aceste povești.
Astăzi prima legendă:
Se spune că a fost odată ca niciodată, încă de pe vremea când a venit prima toamnă pe lume și toate păsările s-au grăbit să plece spre țări mai calde, o păsărica mică și zgribulită, pe o creangă de la marginea codrului. Avea, sărăcuța, o aripă ruptă și nu putea să zboare prea mult.
Singură și speriată s-a dus să ceară ajutorul unui copac mare și puternic, gândindu-se ca acesta avea rădacini puternice și nu va pleca nicăieri, știind cum să înfrunte frigul și crivățul iernii. Deci, s-a dus mai întâi la stejar, văzându-l mai falnic: – Falnicule Stejar, te rog frumos, lasă-mă să trăiesc printre ramurile tale, căci vine iarna și voi muri fără adăpost! – i-a spus păsărica zgribulită. – Nu se poate, i-a răspuns supărat Stejarul! Nu vreau să-mi mănânci ghindele, așa că vezi-ți de drumul tău! Și o goni pe biata păsărică. S-a dus, sărmana, și la un fag : - Te rog frumosule Fag să mă lași să mă adăpostesc printre crengile tale, dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască: – Îmi pare rău, i-a zis Fagul îngrijorat de vântul ce se întețea. Am și așa griji destule, pentru că iarna o sa fie grea, așa ca nu pot să te ajut! Și tot așa, mergând de la un copac la altul și cerând ajutor, biata păsărică, înghețată și deznădăjduită, se așeză pe pământ, așteptând să înghețe de tot. Și chiar când credea că totul este pierdut, auzi un glas puternic, dar plin de compasiune: – Ei, păsărică, nu te mai necăji atât! Dacă vrei, poți să te adăpostești la mine. Te primesc cu dragă inimă și poți sta pe oricare dintre crengile mele. Împreună vom trece noi și peste iarna ce vine! Înghețată cum era, pasărea și-a ridicat căpușorul și a văzut chiar lângă ea, un brad mare și frumos. - Mulțumesc Bradule și o lacrima coborî din ochișorul ei, alunecând pe pământul înghețat déjà. Bradul, își întinse ramurile pâna la pământ și cu grijă luă mica pasăre înghețată și o așeză pe una dintre ramurile puternice. După ce se mai încălzi puțin, pasărea își facu un culcuș trainic pe acea ramură. Și ce credeți, chiar din noaptea aceea vântul rece începu să sufle. Luate de rafalele vântului, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar frunzele bradului rămâneau verzi. Și vântul se minună nespus de asemenea minune, așa că s-a dus chiar înaintea Creatorului: – Doamne, lasă-mă sa scutur și frunzele bradului, așa cum fac cu toți copacii... – Nu, i-a răspuns Dumnezeu vântului. Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică. De el să nu te atingi! Și de atunci, spune legenda, iarna, toți copacii își pierd haina lor de frunze și flori, doar bradul își păstrează totdeauna frunzele verzi, fie vară, fie iarna.
Dar nu uitați, vă mai aștept și cu o altă legendă.
