DE VORBĂ CU FRAU SCHEFFÄL...

Cei doi călugări
Bine v-am regăsit dragi prieteni mai vechi, mai noi și viitori.  Astăzi vom continua cu o altă pildă și vă invit să-mi fiți alături. Așezați-vă comod și haideți să pornim împreună pe tărâmul cunoașterii:

Se spune că demult, foarte demult, exista o mânăstire situată undeva pe un vârf de munte. Acolo trăiau  câțiva călugări, care încercau să se gospodărească din munca lor, trăind din ce cultivau sau creșteau pe lângă mânăstire.
Se fereau pe cât posibil de lumea exterioară și mai ales de tentațiile ei. Regulile lor erau foarte stricte și clare, iar în privința femeilor erau cele mai stricte.
Călugării nu aveau voie să privească, să vorbească sau să atingă vreodată o femeie.
Și uite așa, trăiau ei liniștiți până într-o zi, când doi dintre călugări au fost nevoiți să meargă până în cel mai apropiat oraș, pentru a rezolva câteva lucruri importante ale mănăstirii.
Drumul era foarte lung și greu. Trebuiau să străbată păduri, să urce dealuri, să treacă râuri și văi până la oraș.  Cu noaptea în cap au pornit cei doi călugări la drum și spre seară, au ajuns în oraș. Noaptea și-au petrecut-o la un mic han, unde au primit îngăduința să se aciuiască în grajd și să se odihnească. A doua zi, după ce rezolvaseră ce aveau de făcut, au pornit să se întoarcă în grabă la mânăstire.
Și așa cum se spune, “au plecat cu graba, dar s-au întâlnit cu zăbava” și celor doi călugări le-a fost îngreunat drumul de întoarcere de o ploaie cu nori negri, ce se adunau peste tot, iar fulgerele brăzdau cerul. Ploua cu găleata, așa că pârâirile pe care le aveau de trecut se umflaseră mult.
Lângă un astfel de pârâu au zărit o femeie ce se chinuia să-l treacă. Apa era învolburată, prea rapidă și o vedeau luptându-se să-l treacă, dar apa o trăgea punându-i în pericol viața la fiecare pas.
Privind-o cum se luptă să treacă pârâul și înțelegând că femeia nu are nici o șansă să scape cu viață, unul dintre călugări își spuse o rugăciune și o luă în cârcă, trecând-o pe malul celălalt.
În urma lui venea și celălalt călugăr.
Femeia i-a mulțumit călugărului care îi salvase viața, iar cei doi călugări au plecat pe drumul lor mai departe, spre mânăstire. Niciunul nu scoase vreun cuvânt.
După câteva ore de tăcere, călugărul care mersese în spatele celui ce trecuse cu femeia în cârcă pârâul, a întrebat întristat:
- Bine frate, cum ai putut să faci una ca asta?  Noi nu avem voie să atingem vreo femeie, iar tu ai trecut-o pârâul în cârcă…
Celălalt călugăr l-a privit nelămurit :
- Eu am trecut-o pârâul, dar am lăsat-o acolo. Tu încă o mai cari cu tine?
 
Morala : Uneori, gândurile noastre ne sunt cea mai grea povara.
 

---

MAI MULTE POVESTI GASITI AICI!