DE VORBĂ CU FRAU SCHEFFÄL...

Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă!
Bine v-am regăsit, dragi prieteni mai vechi, mai noi și viitori.  Astăzi vom continua cu o altă pildă și vă invit să-mi fiți alături. Așezați-vă comod și haideți să pornim împreună pe tărâmul cunoașterii:

     A fost odată un bărbat, care trăia într-un sătuc aflat într-o vale adâncă. De fiecare dată când ploua, apa se scurgea de pe versanți, ca într-o găleată și mai mult decât atât, râul, de obicei prietenos cu locuitorii sătucului, se umfla și inunda sătucul, aproape acoperindu-l.
     De aceea, autoritățile au luat hotărârea să evacueze sătucul, să mute vatra satului într-un loc fără pericole și, de aceea, au pus la dispoziția locuitorilor autobuze și camioane, pentru ca fiecare să-și poată lua cu el tot ce considera că trebuie salvat.
     Zis și făcut! Oamenii au început să-și strângă lucrurile și, în timp ce unii terminau de ridicat casele din noul sat, ceilalți se ocupau cu transportarea lucrurilor pentru fiecare sătean în parte.
     Sătenii munceau cot la cot și, într-un târziu, au reușit să mute tot ce voiau să ia cu ei în noul sat.
     Singurul om căruia nici nu-i trecea prin cap să strângă și să plece era omul nostru, care de câte ori voiau vecinii să-l ajute să-și strângă lucrurile de preț, să le încarce în camion și să plece cu toți ceilalți, le spunea tuturor “Cred în Dumnezeu și Dumnezeu mă va salva.”
Degeaba au încercat oamenii să-l convingă să meargă cu ei, să se salveze, că el știa una și bună: că Dumnezeu îl va salva.
     Într-un târziu, oamenii au fost obligați să plece, pentru că apa urca din ce în ce mai mult, acoperind încetul cu încetul casele din vechiul sat.
     La început, bărbatul s-a urcat la primul etaj al casei, încercând să scape de apa care năvălea în casă. Oamenii nu l-au abandonat și salvatorii s-au întors cu o barcă cu motor, încercând să-l convingă să plece cu ei.
      Omul nostru refuza în continuare ajutorul lor, explicându-le că el nu riscă nimic, deoarece știe că Dumnezeu îl va proteja.
      Apa urcă din ce în ce mai sus și bărbatul a fost nevoit să urce pe acoperișul casei. Nu a trecut mult timp și a venit un elicopter ca să-l salveze, dar omul nostru, încăpățânat, a refuzat în continuare să-i asculte, susținând foarte calm, că Dumnezeu îl va proteja.
     Și uite așa, refuzând toate ajutoarele, omul nostru s-a înecat.
     Ajungând în Cer, îl vede pe Dumnezeu plimbându-se liniștit prin Grădina Raiului și, furios, îi cere socoteala:
       - Doamne, eu mereu am crezut în Tine și Te-am slăvit. Cum ai putut să mă abandonezi?
       - Să te abandonez? întreabă Dumnezeu. Dar cine crezi că ți-a trimis autobuzul, barca și elicopterul? Ai uitat că Eu v-am dat un dar și anume LIBERUL ARBITRU? Ți-am dat dreptul să alegi și tu ai ales! Nu da vina pe Dumnezeu pentru alegerile tale greșite!

     Abia atunci omul și-a amintit de o vorba spusa din bătrâni, o vorba atât de adevărată: “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.”
     Sper ca tu, cititorule, să nu uiți această învățătură înțeleaptă.

---

MAI MULTE POVESTI GASITI AICI!